Efectele furtunii din Craiova: Doi pomi căzuți și mai multe case fără curent



Furtuna din Craiova a lăsat ravagii destul de serioase pe Bulevardul Nicolae Romanescu din cartierul Romanești. Vântul năbraznic care a bătut în această seară a reușit să doboare unul dintre duzii de pe Bulevardul Nicolae Romanescu, pom care a reușit să treacă cu brio peste lovirile efectuate de utilajele celor care au realizat lucrările de canalizare cu doar câteva luni în urmă. Acesta a căzut direct în mijlocul străzii, blocând astfel sensul de mers dinspre Făcăi spre Centrul Orașului.



 
Pentru că era nevoie urgent de eliberarea sensului de circulație câțiva vecini au tăiat crengile dudului eliberând astfel circulația, din păcate mai mult ca sigur procesul care a durat acum aproximativ o oră dura mult mai mult dacă se aștepta după intervenția organelor abilitate. Ținând cont și de faptul că nici până acum nu s-a observat prezența unui astfel de organ în zona cu problema.
Acesta este doar unul dintre efectele furtunii, la doar câteva case distanță unul dintre pomi a fost rupt de vijelie, iar în cădere acesta a rupt firele de electricitate. Până în acest moment la fața locului nu s-a deplasat decât un echipaj al firmei RCS-RDS care doar a analizat situația și a plecat.
Datorită firelor căzute nu am reușit să observ dacă pomul a reușit să aducă și pagube materiale clădirilor aflate în zona lui, un lucru este însă cert câteva case din zona respectivă nu au la această oră curent și există posibilitatea ca firele căzute pe jos să aibă încă curent în ele, ceea ce poate să fie extrem de periculos pentru trecătorii care nu le observă, nu am informații dacă cei de la firma de electricitate au fost anunțați de situație.
Mâine dimineață voi încerca să fac și poze, pentru că în acest moment ele nu se văd foarte bine fiind foarte întuneric afară și eu nedispunând de un telefon foarte performant.
UPDATE 11/09/2015 POZE CU RAVAGIILE

 











 

Etichete: ,