O privire aruncată în trecut! Schimb de experiență în Turcia - Partea XXV

ULTIMA PLIMBARE ÎN TURCIA!


Astăzi dis de dimineață am ajuns la școală pentru a ne fi înmânate diplomele de participare la acest proiect, am fost felicitați și am primit de la Domnul Director alune și un CD cu pozele și filmările de la petrecerea la care participasem cu câteva zile în urmă, bine asta am aflat când am ajuns acasă și am văzut video-ul.
După aceea am mers cu elevii turci la bazar, unde una dintre elevele participante la proiect ne-a oferit câte o sticluță în care se afla o barcă, pe ea apărea și numele orașului Samsun, bărcuța încă se mai află la mine în cameră și ori de câte ori o văd mă reîntorc pe acele meleaguri fermecate.
Tot astăzi am mers din nou și în părculețul de distracții din Samsun, pot spune că este mult mai distractiv decât cele din România, pur și simplu nu îți mai doreai să pleci de acolo.Au fost și aparate pe care nu le-am încercat din cauza fricii de înălțime, dar cu toate acestea am avut parte de o experiență foarte frumoasă și interesantă.
Pe la ora 7 am ajuns acasă unde am vorbim cu prietenii pe mess, din ce în ce mai mult emoțiile creșteau la fel ca și dorința de a îmi revedea familia. Pe la 9 am plecat la țară, urmând ca de acolo să pornesc a doua zi spre aeroport. Am mai stat și acolo de vorbă cu familia, mi-am făcut bagajul pentru a doua zi după care am trecut la somn, a doua zi urmând să fie una foarte obositoare.
Sentimentele din aceea seară erau foarte amestecate, pe de o parte fericirea că mă întorc acasă și pe de altă parte tristețea că în curând voi părăsi această țară, iar oamenii pe care i-am cunoscut vor rămâne mult în urmă, deja somnul își spunea cuvântul deci aici se termină acest articol.

Etichete: , , ,